Publicat pe data de: 10 iulie 2019

Vremea caldă și durerile articulare

Vara înseamnă înghețată, concedii estivale, seri lungi petrecute alături de prieteni și cele mai bune ocazii pentru a crea amintiri noi. Pe de altă parte, pentru din ce în ce mai mulți oameni vara aduce cu sine și un disconfort pronunțat în ceea ce privește durerile articulare.

Poate părea contraintuitiv – doar vremea rece este domeniul durerilor sau numai cei în vârstă se pot plânge că îi dor ”șalele”. Însă și vara condițiile meteo extreme pot agrava simptomele celor care suferă din cauza durerilor articulare, iar simptomele au început să fie resimțite și de persoane de 30 sau chiar 20 de ani.

Primul pas pentru o vară fără probleme este să îți creezi un plan de bătaie pentru a minimiza disconfortul. Astfel noi îți propunem următoarele sfaturi:

  • Evită orele în timpul cărora căldura este sufocantă
  • Hidratează-te corespunzător
  • Nu te obosi prea mult
  • Ia pauze dese pentru a te răcori
  • Folosește aerul condiționat dar nu crea o diferență prea mare față de temperatura exterioară: 15 grade în interior, 40 afară – nu este o idee bună!

Ai grijă de hidratare

Am mai vorbit destul despre importanța apei în trecut dar vara acest lucru este cu atât mai important. Temperaturile fierbinți te fac să transpiri și să pierzi lichid prețios într-un efort de a te răcori. Astfel deși nu simți imediat senzația de sete, corpul tău întâmpină dificultăți în a-și îndeplini funcțiile. Așa apar durerile și disconfortul general.

Pe lângă asta, apa este incredibil de importantă pentru cartilajul care asigură mobilitatea articulațiilor. Dacă bei destulă apă (minim 2 litri pe zi), atunci nutrienți se pot mișca mai ușor în organism și astfel permit articulațiilor să se miște liber.

Păstrează la tine mereu o sticlă de apă (ideal reutilizabilă doar încercăm cu toții să fim plastic free!) și încearcă să bei acei 2 litri pe zi și chiar să îi depășești pe timp de caniculă. Nu aștepta până ce simți senzația de sete!

Umiditatea

Doar pentru că este cald, nu înseamnă că aerul este uscat. Studiile au demonstrat că încheieturile conține nervi sensibili (baro-receptori) care resimt orice schimbare a presiunii atmosferice.

Diferențele de presiune atmosferică pot cauza fluctuații a cantității de lichid articular și astfel a tensiunii resimțite la nivelul articulațiilor. Dacă deja suferi din cauza acestor simptome, atunci căldura și umiditatea nu vor face decât să înrăutățească simptomele. Un studiu olandez citat de universitatea Harvard a stabilit o conexiune clară între presiunea barometrică și umiditate și dureri articulare și disconfort.

Dacă umiditatea te face să te simți mai ”înțepenit” decât de obicei, du-te la înot. Nu numai că te vei răcori dar înotul este recomandat de medici pentru ameliorarea durerilor articulare. Vei efectua mișcări fără a solicita prea tare articulațiile și fără a supune membrele inferioare la greutatea totală a corpului tău.

Vasodilația

Atunci când ne încălzim, vasele de sânge se dilată pentru a stimula circulația sângelui către piele. Astfel corpul încearcă să se răcorească prin direcționarea căldurii de la organele interne spre piele unde este eliminată prin transpirație.

Însă, atunci când inima pompează mai abitir, unii oameni pot observa acumulări de lichid în extremitățile inferioare. Apare senzația de disconfort și edemul (glezne și picioare umflate). Dacă aceste simptome par cunoscute, trebuie să integrezi mișcarea în rutina ta zilnică și să eviți statul mult în picioare sau pe scaun. Dacă nu poți evita asta, încearcă să sprijini picioarele într-o poziție ridicată.